𝐂𝐚𝐧𝐝 𝐧𝐮 𝐦𝐚𝐢 𝐞𝐬𝐭𝐢 𝐜𝐨𝐩𝐢𝐥, 𝐚𝐢 𝐦𝐮𝐫𝐢𝐭 𝐝𝐞𝐦𝐮𝐥𝐭

Zimbalabum-poc-trosc! Puf! Jos! Ceea ce vedeți aici este o scena care preceda momentul de dimineața, in care David s-a lovit ușor, așa.. cât sa-i atingă orgoliul, după coborârea lui minunata din tobogan. Fiind pe punctul de a-si lua fața de plâns, am simțit nevoia sa fac asta. Asa mi-a venit! :)))

Am vrut sa fiu acolo jos cu el, sa-i alin un pic durerea, dar mai ales, înainte de toate, am vrut sa-l învăț sa fie curajos. Am simțit nevoia sa-i arat ca.. deși uneori e inevitabil sa cazi, poti stoarce dintr-un moment nefast tot ce e mai bun. Chiar dacă in viata asta, nimic nu te poate pregăti pentru căderi, sper doar ca el va sti cum sa le abordeze. Sa le accepte, sa plângă dacă simte nevoia, sa-si găsească zambetul si sa le dea o turnura pozitivă. Si cum poti învata mai bine un copil, dacă nu prin propriul exemplu? Ne-am distrat maxim si m-am simțit atât de.. liberă! Libera de toate normele si tot normalul, pe care n-ar trebui sa ni-l stabilească n.i.m.e.n.i.

Tati a rămas puțin șocat evident :))), de aici si pozele, însă a fost in asentimentul meu si m-a încurajat printr-un zâmbet ce-l auzeam in fundal, câtă vreme noi ne rostogoleam de zor, ca doua foci mici :)))) Aplauze n-am avut, ca nu erau spectatori la ora aceea mega-matinala 😂, dar spectacolul a fost pe cinste!

“𝐅𝐢𝐞𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐬𝐚 𝐬𝐞 𝐬𝐭𝐫𝐚𝐝𝐮𝐢𝐚𝐬𝐜𝐚 𝐬𝐚 𝐜𝐚𝐥𝐜𝐞 𝐩𝐞 𝐮𝐫𝐦𝐞𝐥𝐞 𝐜𝐞𝐥𝐨𝐫 𝐝𝐢𝐧𝐭𝐚𝐢, 𝐧𝐮 𝐚𝐭𝐚𝐭 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐚-𝐢 𝐮𝐫𝐦𝐚 𝐩𝐞 𝐞𝐢, 𝐜𝐚𝐭 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐚 𝐬𝐞 𝐝𝐞𝐩𝐚𝐬𝐢 𝐩𝐞 𝐬𝐢𝐧𝐞.” – 𝐁𝐚𝐥𝐭𝐚𝐬𝐚𝐫 𝐆𝐫𝐚𝐜𝐢𝐚𝐧