Viața-n paișpe

Ce nu te omoară, te face mai puternic

M-a întrebat cineva zilele trecute pe #instagram despre cât de mult cred eu ca ne vom schimba după pandemie. M-a surprins, căci imi place mult sa dezvolt discuții de genul si nu ma așteptam sa primesc acolo astfel de întrebări profunde. Uneori, întrebările spun despre o persoana mai mult decât o fac răspunsurile. Am apreciat, si mi-a dat in același timp o tema de gândit, căci e un subiect greoi, si pe lângă răspunsul încurajator pe care l-am dat acolo, m-am gândit sa scriu un articol pe blog, căci acum mai mult ca oricand, cred ca avem nevoie de speranța, #vibe bun si gânduri frumoase. 

Constient sau in subconștient, cândva cumva ti-ai spus si tu asta măcar o data: “Nooo, mie nu mi se poate întâmpla”. Ei bine, pandemia asta e unul din evenimentele in care ni se arată ca fix fiecăruia dintre noi i se poate întâmpla, ca nu suntem de neatins, ba chiar suntem mega vulnerabili. Nu m-as fi gândit  vreodată ca am sa ajung sa traiesc vremuri de genul, si probabil pe premisa asta negăm si alte potopuri ce s-ar putea abate asupra vieților noastre, gen boli, accidente, traume, sărăcie sau moarte, dacă nu vom învata o data pentru totdeauna sa fim recunoscători, modești si bunii unii cu alții, dar si cu tot ce ne înconjoară. Nu luăm deloc in calcul faptul ca arca lui Noe chiar nu va veni si-a doua oară, si nici Dumnezeu n-o sa fie milos la nesfârșit. Încă am zile in care ma trezesc si as vrea sa ma ciupesc, sa ma spăl pe ochi, sa ies afara si sa văd viata așa cum era înainte, după care sa-mi șterg fruntea si sa-mi spun linistita: “Pfiu, a fost doar un vis”. Acum, singurul job al realității pare a fi acela de a-ti sufla continuu-n ceafa cu un iz de păcate nespălate, secând si ultima picătura de energie pozitivă din tine. Mi se strânge stomacul si acum cand ies pe strada si ma simt ca intr-un episod din Cernobîl, vazand toți oamenii cu măștile alea menite parca sa te reducă la tăcere, poliție patrulând impunător si inutil, si un întreg oraș aproape paralizat. 

“Orice revoluţie sfârşită este începutul unei noi revoluţii, cum şi orice război este continuarea vechiului război…” – aforismde Marius Alflori(15 ianuarie 2012)

Ne luptam între noi dintotdeauna, la fel si cu sistemul si cu tot ce a adus rău fiecare perioada de timp, si probabil ca ne vom mai lupta in continuare multe mii de ani de acum incolo. Singurele care s-au schimbat de-a lungul timpului sunt armele. Am plecat de la piatra, bâtă, sabie, otrava si am ajuns la pistoale, bombe, arme psihologice si chimice. Însă se pare ca singura lupta care ne scapă si de care fugim mâncând pamantul este cea cu noi înșine. 

“Oamenii sunt în război între ei fiindcă fiecare om se află/desfăşoară un război cu el însuşi.” – citatdin Francis Meehan

E greu, e al naibii de greu sa porți lupta cu tine, cel care ai fost acum 2 ani, 2 zile sau 2 secunde. Situații noi apar in permanenta, pentru ca viata e imprevizibila, iar noi ar trebui sa avem capacitatea de a ne adapta constant cameleonic, fără sa dam vina pe viata, ramanand taras pe coate si cu nasul in noroi. Suntem mulți cei care avem scoala vieții, unde profesori ne-au fost traumele din copilărie, decepțiile in dragoste, lupta pentru o pâine sau acceptul societății. Nimeni nu vrea asta, dar adevarul e ca durerea e cea care te intareste si-ti face din piele scut. Exista însă si o alternativa mai sănătoasă: construirea continua a celei mai bune variante ale tale, cu sufletul curat la purtător. Cred cu tărie ca cea mai puternica si sigura arma pe care ar trebui sa o avem este propria noastră persoana. Noi înșine sa fim o arma încărcată cu cartușe de dragoste, pace, iubire de sine, grija de alții, credinta, recunoștința si modestie.

“Naţiunile au devenit lipsite de importanţă din cauza armelor nucleare. Dacă lumea poate fi distrusă în doar câteva minute, singura alternativă poate fi ca întreaga lume să fie unită. Acum nu mai poate rămâne divizată; divizarea sa este periculoasă, întrucât divizarea se poate transforma în război în orice clipă. Divizarea nu poate fi tolerată. Numai un singur război este de ajuns pentru a distruge totul şi nu a mai rămas mult timp pentru ca omul să înţeleagă că trebuie să creăm o lume în care să nu existe nici cea mai mică posibilitate a unui război.” – citat celebrudin Osho

Am trăit s-o trăim si pe-asta. Am căzut de pe luxosul nostru piedestal, ne-am lovit, ne-a durut și-am plâns. Dar gata! E cazul sa ne ridicam, sa ne scuturam, sa ne îndreptam umerii si sa scoatem pieptul in fata, sa ne deschidem sufletele si mintea, sa ne prindem de mâna si sa îmbrățișăm împreună noua viata ce ni s-a infatisat. Mai uniți, mai buni, mai umili, mai oameni. Kill’em with kindness. 

Leave a Reply

Your email address will not be published.