Viața-n paișpe

De aici din camera obscura, live

Va scriu din camera obscura. Cea de-a patra mai exact. Aerul e închis intr-o culoare de cenușă. Particule de ceata plutesc in încăpere, asemeni unui fum de tornada molcoma. Raze de lumina? Prea puțin. Stau in spatele obloanelor, trăgând cu ochiul printre crăpături, sa vada cine e acasă. Nu-ndraznesc sa bată.

Înăuntru, sunt eu. Stau pe un scaun in mijlocul camerei. Singuri, Eu si el. Gândurile toate sunt in poala, aplecate cu tot corpul. Cumva e bine. Ferita de tot si de toate. In camera cealaltă, Viitorul. Impunător, înțelept, trage sacadat dintr-o pipa a pacii, răsfoind ziarul galbejit din hârtie veche. Tace. Liniște. Nici pst. In camera de lângă el, Speranța. Își face un ceai in ibricul mare din inox, si așteaptă ora 5. Zambeste, merge la fereastra si ne cheama si pe noi înăuntru. Înăuntru, lumină. Multă. In ultima camera, suntem noi. Toți. In picioare, înghesuiți, sa-ncapem mulți. Stam drepți cu mâinile pe lângă corp, si nu știm ce sa facem. Ne uitam unii la alții si ne întrebam din priviri, ridicând din umeri. Așteptam sa intre cineva pe usa, sa ne spuna ce si cum. Încotro s-o luam. Pe un perete, un tablou. Live-Laugh-Love. Scrise unele sub altele cu litere mari, in culori pale de roz, albastru si galben, cât sa-ti dea un sentiment de armonie si stabilitate.

Dintr-o data, in clădirea celor patru camere vii vine un cutremur, trosnind o data tare ca un ciocan judecătoresc. Forta gravitațională ne zgâlțâie in sus si-n jos, si din zdruncinatura, toate cele patru camere rămân fără pereți. Un sentiment profund de libertate liniștitoare ne eliberează. Surprinși, ne uitam in jur. Viitorul isi lasă pipa si ziarul pe masa, isi ia o ceașca si se-aseaza lângă fereastra doamnei Speranță, chemandu-ne împreuna înăuntru. Cei din camera-sardină ies afara, pe gazon, in grădina împrejumuita cu becuri si lumini, savurând un brunch si făcându-le cu mâna celor doi de la fereastra.

Eu? Raman fără obloane. Lumina albă cu raze de galben strălucitor si luminițe de licurici plutesc pe lângă scaunul corpului meu. Încep sa-mi ridice capul din palme, imi ridica brațele a dans de balet si-mi trag obrajii a zâmbet. Apar doua mâni, de persoane diferite, mici, de vreo 2 ani una si 3 luni cealaltă. Ma trag afara in grădina, si-mi arată cu degetul sus, Fereastra. Le fac zâmbind cu mâna, lor.. domnului Viitor.. si doamnei Speranța. Salut! 

De aici, din camera obscura, live, 

Eu. 

Leave a Reply

Your email address will not be published.