Viața-n paișpe

Ziua in care m-am (re)găsit

Dintotdeauna au existat în ființa mea trei certitudini și o nesiguranță. Tind să cred că m-am născut cu ele. Am știut că îmi doresc o familie, că nu voi putea fi niciodată o persoană rea și că sunt capabilă de multă, muuultă iubire. O sensibilă! Iubesc tot ce are viață și esență. Oameni, animale, flori, peisaje, picturi, fotografii, plante, melodii, culori, locuri. Tot ce îmi oferă 𝐄𝐌𝐎𝐓𝐈𝐄. Așa cum un actor își iubește scena, un compozitor melodia, un pictor tabloul, așa iubesc și eu Pământul, cu tot ce a lăsat Dumnezeu pe el. Unii gândesc că sunt ciudată, alții spun că sunt “mai altfel”, eu prefer să mă numesc “Om”. 

Mulți ani m-am dedicat fericirii celor din jur, bucuria și bunăstarea lor fiind sursa mea principală de alimentare spirituală. Doar în felul ăsta primeam confirmarea că sunt o persoană bună, că am calități și că nu sunt degeaba. Alergam din stânga-n dreapta, mă frământam și mă consumam constant, cu o oarecare neputință si frustrare în încercarea de a găsi soluții salvatoare pentru toți, uitand că nu eram nici Femeia Fantastică, nici vreun alt super-erou. Si totuși.. 𝐂𝐈𝐍𝐄 𝐄𝐑𝐀𝐌?

“Suntem ceea ce iubim” – Nichita Stănescu

La un moment dat însă, totul s-a oprit. Tocmai cand credeam că nu mai pot, pentru că doar ce hotărâsem că am obosit, începea de fapt adevărata luptă. Totul in jurul meu se ducea de râpa, si 𝐓𝐎𝐓𝐔𝐋, dar absolut totul se prăbușea. Jobul, dragostea, familia, societatea, însăși 𝐋𝐎𝐂𝐔𝐋 meu in lume. Cazusem atât de mult in abis si eram atât de obosita, încât as fi rămas acolo jos, făcută-afiș, pan-aproape ca as fi murit. Iata-ma zăcând înconvoiată pe podea, cu o cămașă de forță pe mine, sfârșită de durere și fără putere să mă mai ridic. Simțeam cum fiecare părticică din mine ceda, ca un ghinion spart în 7 oglinzi, oglinzi sparte în 7000 de alte bucăți de mozaic. Nu mi-era sete, nici măcar foame. Nu-mi păsa. Amorțisem printre bandaje, suspine și nimic. Mă pierdusem în toată suferința și negura timpului, în părerile celorlalți și în neîncrederea în mine. O tonă de tristețe îmi apăsa pe umeri. Pana intr-o zi, cand beata de atâta durere, am intrat in biserica de lângă casa. Am pășit .. si am căzut în genunchi. Cu lacrimi în ochi, m-am lăsat în voia Lui, și m-am rugat să-mi dea un sens. Suspinând, cu mâinile la piept si capul plecat, am apucat sa-i spun: “Doamne, spune-mi tu te rog ce sa fac, ca de aici eu nu mai știu”! Aceea a fost ultima mea suflare. Atunci AM MURIT. Am murit ca sa ma pot naște din nou. Intr-o noua forma, intr-o noua EU. Ce lecție! O învățătură ce a durat 28 de ani. 

A fost prima mea oprire în călătoria infinită către sine. Abia în acea primă staționare, mi-au fost date niște bilete și o hartă. Am pornit din punctul 0, cu puțin curaj în portofel, umerii spre spate și piciorul drept în față. Ce moment! Plecasem în sfârșit să mă regăsesc, să primesc răspunsuri, să mă iubesc, să accept viața așa cum e, fără să mai pun întrebări, fără să mai înot împotriva valurilor. Eram liniștită. Mă împăcasem cu mine. Durerea trecea, mai aveam doar ceva cicatrici sa le mai cos.

A trebuit întâi să mă pierd, ca apoi să mă întâlnesc. Intr-o noua forma, intr-o noua viata. Mi-am zis “Bine te-am regăsit!”. Și m-am îmbrățișat. 

“Să fii tu însuţi s-ar putea să nu nu-ţi aducă iubirea şi acceptarea tuturor oamenilor, dar îţi va aduce iubirea şi acceptarea oamenilor POTRIVIŢI pentru tine.” – Pera Novacovici 

Și poate că mai am de lucru. Până la urmă, cine e perfect? Drumul ăsta va fi lung, atât cât voi avea viață. Dar cred că e un început bun, să mă am ca și companion în primul rând pe mine, cu bune, cu rele, victorii sau dezamăgiri. Ne vom ține de mână și ne vom da putere, ne vom critica și ne vom ierta. Ca două surori.

Sper ca într-o zi, printre raze de soare, pe o bancă în fața mării, vom sta una lângă cealaltă, și vom privi în urmă. Eu, cu mine însămi, îmbătrânite de vreme, dar împlinite în suflet. The End. 𝐙𝐚𝐦𝐛𝐞𝐭.

“Sufletul tău este într-o excursie de cunoaştere de sine pe acest pământ, înţelegând mersul lucrurilor din univers.” – Pera Novacovici 

—————————————————————

“87.9% dintre adulti permit lipsei de stima de sine sa-i țină pe loc in a-si îndeplini visurile” – Texas University

“Our society puts huge pressure on us to be successful and to constantly compare ourselves with others. This causes a great deal of unhappiness and anxiety. These findings remind us that if we can learn to be more accepting of ourselves as we really are, we’re likely to be much happier. The results also confirm that our day-to-day habits have a much bigger impact on our happiness than we might imagine.” – Dr. Mark Williamson, Director of Action for Happiness

“98% of people die without fulfilling their dreams” – wealthresearchgroup.com

Tu esti împăcat ești cu tine? Tu știi cine ești?

Îmbrățișări♥️

2 Comments

  • Adriana Sorgot

    Atât de profund.. plin de emoție și iubire, absolut superb!❤
    Cred cu adevarat că suntem cu toții într-o continuă căutare a sinelui, o decoperire sau o redescoperire, iar cel mai important lucru pe tot parcursul acestui drum este iubirea!
    Îmbrățișări!

    • Cami Bistrae

      Ma bucur sa traiesc vremuri prielnice pentru dezvoltarea armonioasa a omului si uniunii dintre noi toți. Cred mai mult ca oricând in IUBIRE, aceea universala, si mi-am zis ca as putea începe in primul rând cu mine 🙂 Vreau sa RESPIR iubire, sa EMAN iubire, sa FIU iubire. Te imbratisez strâns si iti mulțumesc din inima ♥️🤗🙏🏻

Leave a Reply

Your email address will not be published.