Travel

Simfonie de toamna, pentru parinti cu pici, prinți si prințese


Ziua 1

Octombrie. Sfârșit. Si nu vorbesc despre acel sfârșit dureros, ci despre începutul unei etape firești, benefice chiar, încărcată de gusturi de toamna, calm si multă culoare. Este prima oară cand asist la un astfel de concert. Dar sa lăsam puțin sfârșitul, si sa începem cu începutul. 

Plecarea noastră a fost una lina, si curajoasa pentru o vacanța cu doi copii mici. Știți cum se spune, ca a pleca intr-un concediu de “relaxare” :))) -Hahaha- cu copiii – Hahaha- :))), e aceeași saramura de peste, doar ca in alta balta :)) Acum mno, depinde cum pleci setat. Dacă te aștepți sa stai la cafele, leneveala si plimbări cât e ziua de lunga ca atunci cand erai crai pe vatrai, da, exista șansa sa-ti demontezi toată vacanța. Dacă pleci însă pe ideea ca, poti îmbina utilul cu plăcutul, ai toate premisele unui răsfăț bine-meritat de părinte conștiincios ce ești. Măcar schimbi peisajul :)))

Ora prânzului ne-a prins intr-o zi de Duminica pe șosele frumoasei noastre patrii. Plictisitoare porțiunile de autostrada, alea putine pe care le avem :)), dar bune si așa, ca măcar știi ca ajungi repede unde ai de ajuns. De cand călătoresc, eu n-am văzut vreo autostrada care sa-mi placa :))) – daca știți voi, aștept sa-mi scrieți. Copiii, ce sa zic, pâinea lui Dumnezeu. Au dormit, s-au jucat fiecare cu ce jucărie a avut, am spus povesti, ne-am uitat după animăluțe, am dansat si am cantat. Toate bune si frumoase, pana se plictisesc :))) La partea asta, avem noroc cu David, ca e destul de măricel si foarte înțelegător, însă parca vrea vorba mai multă cand începe sa obosească, in schimb Natalia.. pfff, trăiască sfânta-țâță =)), ca altfel nu știu ce ne făceam. Pac!!, am mufat fiinta gălăgioasa, Hop!!, liniște si armonie in carcasa umblătoare :))))

In apropiere de Comarnic, Stefan cel Mare se oprește semeț pe calul lui zdravăn, priveste in zare, își face paravan pe frunte si spune: “Mai avem 36 de zile pana ajungem”. Cam asta își imagina al meu Mr.V. atunci cand crestele munților au început sa ne facă cu ochiul de undeva din depărtare :)))) Alea vremuri cu punctualitate nene :))) Intotdeauna am un sentiment aparte atunci cand un nou peisaj imi îmbracă irisul. E o senzatie placuta, certitudinea ca ceva mai măreț decât mine exista, pe care o imbratisez mereu cu drag. Însăși drumul acela șerpuit dintre munți, e ca o camera cu surprize, de-o parte si de alta dezvalunidu-se noi si noi tablouri pe pereții pamantului. 

Țopaind printre frecventele radio, Astor Piazzolla decide ca atmosfera asta de toamnă merita un tango. Si dintr-o data, toate piesele erau la locul lor. Perfectiune. In mersul nostru artificial cu carcasa umblătoare, viteza imi blura puțin imaginile laterale. Pe partea dreapta, deja nu mai era șes, ci o armata de copaci semeți, ce ne priveau de-aproape, impunători, primindu-ne cu plecăciuni educate demne de alte vremuri. Pe partea stanga, orizontul se forma dintr-o linie serpuita a marginii muntilor, precum ecografia unei inimii a naturii. In fata, o MARE imensa de culori. Valuri de roșu, galben si portocaliu, stropite cu puțin verde si maro, împachetate ca un buchet in albastrul clar al cerului. La un moment dat, pentru mine timpul s-a oprit. Intr-o ușoară adiere, pe fundalul unor sonate de la radio, frunzele cântau in orchestra, preponderent la vioara, dirijate de vântul cu pleata lunga, aruncat cand in fata, cand in spate, in funcție de acord si de stare. Poezie

Am ajuns surprinzător de repede, poate pentru ca totul a decurs bine, mai ales în ceea ce-i privește pe copii. Am făcut doar o singura oprire, in Sinaia, sa ne dezmorțim puțin. Plecați in jurul orei 12, pe la 4 am ajuns, opriți direct in Râșnov, la DINO PARC, ca sincer cam asta a fost principalul motiv pentru care am plecat :))) David mega entuziasmat bineînțeles, cu o noua preferința căpătată in ultima vreme pentru “dinouauii” :))) Noi?  Credeam inițial ca va fi așa, un muzeu ca oricare altul. Însă pot sa afirm acum ca a fost cea mai tare parte :))) De ce? Pentru ca l-am văzut ca pe un proiect realizat cu maxima conștiinciozitate. Arhitectura locului, realismul creaturilor expuse, interacțiunea fiecărui obiect cu privitorul si vibe-ul bun pe care il ai in timpul petrecut acolo. Sa va mai zic ca, in timp ce ne plimbam, a început o suuuuppeeerba ploaie de frunze?!? 🤩Magic. Ce a fost si mai mindblowing pentru mine e faptul ca, deși aparent stupid :)))), eu nu m-am gândit vreodată pana acum ca dinozaurii au trăit si in România :))))) Hahahaha :))) Nu știu de ce, in capul meu dinozaurii au trăit doar prin alte continente, gen America or somethin’, locuri elevate :)))), nu in amărâtă noastră de țărișoara europeană :)))) .. ce sa caute dinozaurii la noi?? :))))) Da! M-am distrat copios in capu’ meu si totodata si cu Mr.V. pe subiectul asta, si m-am bucurat ca am mai băgat ceva in ghiozdanelul mintii. 

La dus, ne-am plimbat si cu trenulețul care era de fapt ditamai tractoarul ce trăgea o înșiruire de bănci acoperite cu celofan :))), pentru 10 minute maxim de mers pe jos (sa nu mai zicem ca nu știe romanul sa facă bani =)) ) La întoarcere, cand am văzut ca sta treaba asa :))), ne-am întors pe jos, sa facem o baie de pădure. Admirând priveliștea, am găsit o ciuperca imensa, pe care bineînțeles am luat-o suvenir. Ajunși la poale, înainte sa urcam in mașina, le-am oferit un dar si papilelor noastre gustative, mai exact, faimosul kurtos kalacs 😍

Aceasta prima zi magica s-a încheiat o data cu venirea serii evident :))), care acum in vreme de toamna-iarna înseamnă 6ish. Ne-am cazat frumușel in Bran, intr-o locație găsită pe repede-nainte in dimineața de dinaintea plecării :))) Nu pot spune ca a fost wow, ca view si condiții, iar condiții pentru mine inseamna o camera mai mare pentru noi si doi copii si o vedere mai deschisă la peisaj, dar na, ne-am mulțumit ca ne-au primit cu cățel, am avut apa calda si caldura, curățenie si un mic dejun dragut. Mi-ar fi plăcut sa aibe si restaurant propriu, sa mâncam de-ale locului, însă aveau un serviciu de catering si am reușit sa facem rost de niste cârnați de casa cu mămăliga si murături :)))) 😍Am dormit la fel ca acasă aproape, eu pe-o dunga, copiii si Happy in tot patul :))), cu câteva treziri obișnuite ale Nataliei. Si iată așa a trecut o prima zi. 

arhiva personala – Dino Parc

Ziua 2

Momentul sorbirii cafelei de dimineața pentru noi este un ritual foarte îndrăgit, fiind printre putinele momente de liniște, si de noi cu noi din timpul zilei :))) Ei bine, aceasta a fost una din diminețile in care astrele nu s-au aliniat pentru noi :))) Natalia a fost foarte plângăcioasă. De obicei ma irita cand nu pot sa ma bucur si eu in tihna măcar de partea asta, iar acum cu atât mai mult, că na, imi derulasem cumva in cap un film despre cum voi sta cu picioarele in sus pe terasa pensiunii, cu ceașca mea in maini, susurând licoarea calda in timp ce salut muntele matinal. Quite the opposite :))) Ăștia mici ba mișunau prin camera aia mică si îngusta, ba voiau sa iasă dezbrăcați pe terasa, jos la bucatarie cafeaua se făcea abia de la ora 8, iar noi eram aaaproape un pachet de nervi :))) Intr-un final, am reușit sa ne sorbim cafeaua pe rând, astfel încât sa putem potolim micii Omuleți ai peșterii :))) Am coborât zen la micul-dejun. Toată lumea s-a hrănit bine (o mare grija pentru mine ca mama), si am dat voioși startul unei noi zile de explorat.

Ca sa terminam cu capitolul Râșnov, ne-am decis sa vizitam si cetatea, care se găsește mai sus de Dino Parc. Văzusem in ziua precedenta ca se urca cu un lift pana acolo si ne-am zis ca ar fi fun experiența. Dar ce sa vezi?! Am urcat tot cu acel mega tractoraș, pur-sânge românesc :))), conform indicațiilor oamenilor locului. Ajunși sus, am fost putini dezamăgiți sa aflam ca cetatea era închisă pentru renovări. Nu ne-a rămas decât sa ne bucurăm ca suntem ceva maisus :))), si sa privim, in semn de recunoștința pentru eroii vremurilor, acele pietre. Din nou la pas, am coborât prin pădure, adulmecand frumusetea toamnei. Din punctul asta, am plecat spre Pestera Valea Cetatii, cea mai apropiată atracție turistică din punctul in care ne aflam. Nu prea am știut la ce ne înhămam sincer :))) Plecați de la Dino Parc, dupa vreo 10 minute de mers cu masina, ajungem la drumul ce ducea spre peștera, un drum superb prin pădure, cum eu nu mai întâlnisem pana atunci. Peisajul asta forestier zic eu ca e frumos si primăvara si vara, insa toamna te face pur si simplu sa te îndrăgostești. Oriunde privești, se petrece un spectacol. S-am mers, si iar am mers, si drumul a început ușor-ușor sa se încline, si-am urcat.. si-am început sa gâfâim :))) eu cu Natalia in sistem, Mr.V. cu David ori in brațe, ori sus pe cap. E drept ca nu stam extraordinar la capitolul condiție fizica, iar asta a fost momentul adevărului cand ni s-a confirmat treaba asta :))) După vreo 15-20 de minute de limba-scoasă, ajungem la intrarea in peștera, unde se adunaseră si alti curioși. Am achitat biletul in valoare de 20 de lei de persoana, si ne-am așteptat rândul, pana ce grupul aflat in interior deja avea sa iasă. Tricky tare expediția in aceasta formațiune, pentru ca plouase mult cu o seara înainte si suprafețele pe acolo erau alunecoase, iar eu aveam cele mai nepotrivite ghete pentru așa ceva. Cu un mers de bătrâna bâțâită :))), am reușit sa ajung in centrul peșterii, impresionanta ca mărime de altfel, cel puțin pentru mine, care nu pasisem vreodată in așa ceva. Ghidul ne-a povestit puțin despre ea, si in timp ce ma chinuiamsa il ascult, pentru ca distanțare-socială-pandemie-ecou :))), priveam in jur in camera aceea obscura luminata de câteva becuri timide, si nu puteam sa nu ma mir de FORTA naturii. SI de inteligenta ei. Cum reușesc stalagmitele si stalactitele acelea sa se unească între ele si sa formeze coloane imense in interiorul unei astfel de peșteri, si cum deasupra, o cu totul alta viata se desfășoară. Ne-am încărcat aici cu energia si vitalitatea Mamei-Natură, atât de prețioasa pentru noi. 

La vale, evident a fost mai ușoară întoarcerea. Hămesiți, cu multe bătăi de linguri in stomac, am plecat sa mâncam țărănește, ne propusesem noi 😍N-aveam nici o recomandare de restaurant cu specific românesc in zona, așa ca am intrat pe sfântul-goagăl si am văzut, printre altele, un restaurant ce-avea găini in curte, pentru ca in general cautam locuri autentice. Iaca așa am ajuns la Conca Verde, la 5 km de Râșnov. Nu e chiar 100% românesc, tradiționalul ăla cand nu mai știi cate si ce mâncăruri sa alegi din meniu ca toate iti fac cu ochiul, dar ne-a plăcut mult priveliștea, si vremea ne-a ajutat sa stam si afara. Eu am păpat o ciorbiiiiita de fasole (as fi preferat in pâine, dar nu aveau), iar Vasi .. Au ciugulit si copiii cate ceva, si ne-am bucurat in tihna de moment. 

De aici, am plecat sa vedem puțin împrejurimile si am ajuns prin Tohanu Nou, Poiana Mărului, siiiii.. Moeciu 😍Pentru Vasi prima oară, pentru mine a doua (desi demult), am redescoperit părticica asta de țărișoara, neprihănită si neatinsa de lupii urbani, o bucata de pământ dătătoare de viata, de vlagă si speranța. Atâta calm! Atâta frumusețe! Am colindat pe uliță principala si ne-am minunat de dealurile ce-si duceau căsuțele in spate, asemeni unor melci înceți. Ne-am oprit si aici sa ne încărcam spiritul cu frumos, si pentru ca urma sa se intunece in curând, iar David voia intr-un parc cu loc de joaca, am decis sa ne întoarcem. Ne-am distrat puțin cu copiii intr-un mic loc amenajat cu tobogane si leagăne, si-am pornit spre pensiune. Am încheiat seara cu baitele copiilor, si cate un pahar de vin roșu pentru noi 🙂 

arhiva personala – Cetatea Rasnov
arhiva personala – drum forestier spre Peștera Valea Cetatii
arhiva personala – drum forestier spre Peștera Valea Cetatii
arhiva personala – Conca Verde Rasnov
arhiva personala – drumul spre Moeciu
arhiva personala – drumul spre Moeciu
arhiva personala – Moeciu

Ziua 3

Treziți ca si cocoșii de la 6:30, in aceasta dimineața Mr.V. a fugit repejor după cafea la o benzinărie din apropiere, ca învățasem cum sta treaba cu cafeaua din ziua precedenta. De data asta, partea asta a decurs cum trebuie :))), copiii parca obișnuind-se deja cu locul. Ne-am echipat, am strâns tot si am plecat frumușel spre Brașov, unde aveam sa vizitam o ultima atracție turistică din vacanța noastră, si anume Grădina Zoologica. Am prins o ceata tare urâțică pe drumul dintre Bran-Brasov, însă pe măsura ce ziua înainta in vârsta, claritatea momentului isi făcea apariția. Aveam mari așteptări de la acest Zoo, însă in afara de lei, tigri si câțiva ursi, nu m-a impresionat nimic, ba chiar parca am rămas cu un gust amar. De principiu, consider ca noi ar trebui sa stam intr-o cușca pentru siguranța si sa vizitam animalele in mediul lor dacă tot vrem sa le vedem, si nu sa fie prizoniere o viata întreaga între niste garduri. Se si vede ca sunt triste sarmanele. Însă, poate așa cum s-au luat măsuri pentru animalele de la circ si au fost interzise astfel de spectacole, așa vor proceda si pentru grădinile zoologice. Si cam aici am pus punct micului nostru concediu in familie 🙂

Întoarcerea spre casa dintr-o vacanța întotdeauna o găsesc mai obositoare si anosta, căci nu mai exista acel entuziasm de la plecare. Copiii au fost si ei mai obosiți, iar noi a trebuit sa fim si mai răbdători. O data ajunși acasa, am realizat cât de norocoși suntem sa avem o casa spațioasă, si ne-am dat seama ca, oriunde am merge, acasă e acasă 🙂

Ma simt mai bogata, cu o bucata de toamna văzută .. trăită așa, si ma bucur ca am reușit sa facem asta in familie, alături de copii, sa le oferim in felul acesta experiențe noi si amintiri. 

Leave a Reply

Your email address will not be published.