• Travel

    Simfonie de toamna, pentru parinti cu pici, prinți si prințese

    Ziua 1 Octombrie. Sfârșit. Si nu vorbesc despre acel sfârșit dureros, ci despre începutul unei etape firești, benefice chiar, încărcată de gusturi de toamna, calm si multă culoare. Este prima oară cand asist la un astfel de concert. Dar sa lăsam puțin sfârșitul, si sa începem cu începutul.  Plecarea noastră a fost una lina, si curajoasa pentru o vacanța cu doi copii mici. Știți cum se spune, ca a pleca intr-un concediu de “relaxare” :))) -Hahaha- cu copiii – Hahaha- :))), e aceeași saramura de peste, doar ca in alta balta :)) Acum mno, depinde cum pleci setat. Dacă te aștepți sa stai la cafele, leneveala si plimbări cât e…

  • Travel

    Let’s Bali – partea I

    Știam despre mine că sunt ambițioasă, încăpățânată și cu o doză de nebunie, însă nu credeam niciodată că toate astea mă vor ajuta să plec singură la 10,617.70 km depărtare de casă.  Trecuse ceva vreme de când încheiasem o relație și mă aflam în plin proces de a mă redescoperi. Iarnă, frig, teancuri de hârtii pe birou, telefonul bâzâia încontinuu, peste tot fețe căzute la datorie, ce să mai.. atmosferă generală de cimitir. Mâna mea pe mouse, cu click-ul pe biletele de avion. Omulețul-Curcubeu de pe umărul stâng îmi șoptea vulgar “Fugi, că eu plătesc”, în timp ce Omulețul-AlbPerlat de pe umărul drept îmi tot repeta calm în surdină “Mai…